Ceremonia de învestitură a președintelui Joe Biden a fost susţinută de mai multe staruri
Externe 21 ianuarie 2021, 20:09

Ceremonia de învestitură a preşedintelui Joe Biden a inclus o serie de interpretări spectaculoase. La show au fost chemate mai multe staruri, care au cântat pentru noua administrație de la Casa Albă. Evenimentul s-a încheiat în noaptea de miercuri spre joi cu o emisiune TV specială, al cărei prezentator principal a fost actorul Tom Hanks.

Showul, la care au participat numeroase vedete din industria de divertisment americană, filmate în diverse oraşe din Statele Unite, a avut loc într-un format virtual din cauza pandemiei de COVID-19. Prezentatorul evenimentului a fost actorul Tom Hanks.

TOM HANKS prezentator Celebrating America: "Ziua învestiturii înseamnă mult mai mult decât depunerea jurământului de către următorii lideri politici ai noştri, această zi este despre mărturie, despre permanenţa idealului nostru american. La fiecare patru ani, auzim cuvinte care ne stimulează pe toţi, despre călătoria care ne aşteaptă în perioada următoare, despre un mesaj care poate să ne unească, într-o perioadă în care începem un nou capitol, din momentul în care ne aflăm spre locul în care am putea să fim."

Ceremonia de învestitură a președintelui Biden a fost susţinută de John Legend.

Joe Biden a susţinut un discurs la Lincoln Memorial din Washington. Acesta a făcut apel la "unitate" și a promis o luptă împotriva rasismului.

JOE BIDEN președintele SUA: "Mă simt plin de umilitate când stau aici, în acest loc, în fața acestor cuvinte. Simt umilitate și respect față de președintele Lincoln și a oficiului pe care acum îl împărțim. Simt umilitate față de voi, poporul american. Democrația este prețioasă iar datorită vouă democraţia a învins. Acesta a fost motivul pentru care eu şi Jill, Kamala şi Doug am vrut să ne asigurăm că ceremonia noastră de învestitură să nu fie despre noi, ci despre voi, poporul american."

Emisiunea a inclus discursuri rostite și de trei foști președinți - Barack Obama, George Bush şi Bill Clinton.

BARACK OBAMA al 44-lea președinte al SUA: "Evident, pentru mine a existat o motivaţie personală să îl văd pe fostul meu vicepreşedinte devenind cel de-al 46-lea preşedinte american. Să o văd pe Kamala Harris devenind prima femeie care ocupă funcţia de vicepreşedinte. Dar, într-un registru mai larg, cred că aceste ceremonii de învestitură reprezintă un semnal al unei tradiţii ce constă în transferul pacifist al puterii, care are o vechime de peste două secole în ţara noastră."

GEORGE W. BUSH al 43-lea președinte al SUA: "Cred că americanii îi iubesc pe vecinii lor, aşa cum le place să fie şi ei iubiţi la rândul lor. Mare parte din divizarea care a marcat societatea noastră se va încheia."

BILL CLINTON al 42-lea președinte al SUA: "Asta înseamnă un nou început. Fiecare dintre noi trebuie de acum să coboare de pe propriul piedestal şi să îşi îndrepte atenţia spre prietenii lor şi spre vecinii lor."

În acelaşi spaţiu emblematic pentru capitala americană, Comitetul de Învestitură a aprins miercuri 400 de lampioane în memoria celor 400.000 de persoane care au murit de COVID-19 în Statele Unite.

JOE BIDEN președintele SUA: "Povestea Americii nu depinde de unul dintre noi, nu depinde de unii dintre noi, ci depinde de noi toţi, de poporul american. Aceasta este sarcina care ne aşteaptă, este singura cale pentru a ieşi din întunericul care ne înconjoară."

A rostit un discurs și Kamala Harris, primul vicepreşedinte american care este femeie şi, totodată, prima persoană cu origini afro-asiatice desemnată în această funcţie.

KAMALA HARRIS vicepreședintele SUA: "Acesta este lucrul pe care eu şi preşedintele Biden vi-l cerem acum: curajul de a vedea dincolo de criză. Să facem ceea ce este dificil de făcut, să facem ceea ce este bun, ceea ce ne uneşte, să credem în noi înşine, să credem în ţara noastră, să credem în ceea ce putem să facem împreună."

Prin învestirea oficială în funcție a lui Joe Biden se încheie turbulentul mandat al lui Donald Trump. El a refuzat să participe la festivitate și este primul președinte american, care face acest gest în ultimii 152 de ani. Trump a părăsit deja Casa Albă și a ajuns în Florida ca simplu cetățean.

Opinia ta contează. Comentează!
LIVE