Securitatea cibernetică a întreprinderilor a fost abordată de către participanții la un forum internațional, desfășurat la Chișinău
IT şi Ştiinţă 7 aprilie 2023, 17:35 | 3588

Securitatea cibernetică și economică a întreprinderilor a fost abordată astăzi de către participanții la un forum internațional, desfășurat la Chișinău. Mai mulți oameni de afaceri și directori de companii private au fost informați în detaliu la acest subiect de către reprezentanții unei firme specializate. Accentul a fost pus pe protejarea datelor cu caracter personal.

Experții din domeniul IT au abordat riscurile ce pot urmări marile companii de pe piață și despre metodele de prevenire a unor atacuri informaționale.

SERGIU CHIȚAN, expert IT: "Riscurile de securitate și de securitate cibernetică iau amploare și Republica Moldova deloc nu este imună la acest capitol. Până în prezent, au fost declarate un șir de atacuri cibernetice asupra țării noastre, au fost afectate diferite instituții guvernamentale, site-uri web ale companiilor media, și acestea au fost nevoite să-și sisteze activitatea. Au pierdut date cu caracter personal, iar aici noi venim cu diferite soluții."

VIOLETA REBEJA, psiholog clinician: "Riscurile cel mai frecvent întâlnite țin de factorul uman, deoarece acesta nu poate fi setat și influențat ca și tehnica. Un foarte mare risc este și spionajul în cadrul companiei, de aceea este binevenită această conferință pentru a discuta și stabili cum pot fi protejate companiile private, întreprinderile individuale."

Experții au vorbit și despre riscurile, care pot apărea pe intern într-o companie. Acestea țin, de cele mai multe ori, de partea tehnică.

VALERIU HÂNCU, ofițer SIS în rezervă: "Aici este vorba despre managementul neprofesionist al rețelelor interne, care ar putea perturba lucrul acestor sisteme."

Forumul Internațional ”Business intelligence & Investigations” s-a desfășurat la Chișinău pentru prima oară.

Opinia ta contează. Comentează!