Posibile demiteri la Guvern; Chicu: Este o lipsă de disciplină în unele instituții
Politic 3 februarie 2020, 16:34 | 1281

Prim-ministrul Ion Chichu îi amenință cu demisii pe unii miniștri din cabinetul său, care s-ar face vinovați de neplata salariilor în unele instituții bugetare. ”O să facem evaluarea respectivă la 100 de zile de activitate a acestui Guvern”, a declarat astăzi Chicu, după ce s-a întâlnit, de dimineață, cu Zinaida Greceanâi și Igor Dodon, la Reședința de Stat.

După ședința tradițIonală de luni, la Reședința de Stat, premierul Chicu s-a văzut nevoit să explice întârzierile de salarii, înregistrate în ultima perioadă, și dacă acestea au legătură cu faptul că ar există o gaură financiară în buget, așa cum spun unii experți economici?

Astfel, Chicu admite remanieri guvernamentale la împlinirea a 100 de zile de activitate a Executivului, chiar dacă la învestirea Guvernului atât el, cât și președintele Igor Dodon dădeau asigurări că miniștrii sunt ”profesioniști” și aleși ”pe sprânceană”.

Guvernul Chicu urmează să prezinte un raport de activitate în fața Parlamentului, în a doua jumătate a lunii februarie. Amintim că recent mai mulți angajați ai unor teatre, dar și ai unor instituții de învățământ au anunțat că nu și-au ridicat salariile pentru luna decembrie 2019. Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a recunoscut acest lucru și a promis că problema va fi rezolvată în câteva zile. De întârzieri la plata salariilor s-au plâns și angajații Serviciului Național Unic pentru apelurile de urgență 112. Administrația instituției a dat vina pe o ”procedură tehnică”. 

Opinia ta contează. Comentează!