Patrula Jurnal TV, 11 Decembrie

Analiza stării criminogene din țară, cazuri șocante, detalii emoționante, imagini exclusive, flagranturi, declarații și dosare de rezonanță din justiție.

12 indivizi din Republica Moldova ar fi spălat, împreună cu mai mulți complici, milioane de euro în România. Autoritățile anunță despre efectuarea a zeci de percheziții în acest sens. Volumul tranzacțiilor depășește 70 de milioane de euro.

Un fost angajat al Ambasadei Republicii Moldova la București a fost pus sub învinuire într-un dosar de abuz de serviciu. Potrivit Centrului Național Anticorupție, cel vizat ar fi perceput taxe de la cetățeni pentru echivalarea permiselor de conducere moldovenești în românești. Prejudiciul cauzat bugetului este de aproape două milioane de lei.

Londra îi pedepsește pe Vladimir Plahotniuc și Ilan Șor. Toate activele, pe care aceștia le dețin în Marea Britanie vor fi înghețate. Și Plahotniuc, și Șor nu mai pot intra în Marea Britanie și nici realiza tranzacții economice cu cetățenii acestui stat. Potrivit unui comunicat al Guvernului britanic, decizia a fost luată în temeiul Regulamentului privind sancțiunile anticorupție. „Această decizie îmi provoacă zâmbet, pentru că nu îmi este afectat deloc modul de trai” , a replicat Ilan Șor.

Opinia ta contează. Comentează!