Ion Munteanu, într-un dosar penal
Justiţie 16 decembrie 2022, 15:47 | 2432

Procurorul general interimar, Ion Munteanu, ar putea fi cercetat penal. Consiliul Superior al Procurorilor a dispus o anchetă, în baza unei sesizări a activistului Pavel Grigorciuc, potrivit căruia, o parte din averea lui Munteanu a fost dobândită ilegal. Acesta din urmă a sesizat CSP-ul după ce i-a fost spart e-mailul și contul de Telegram, iar mai multe conversații au fost făcute publice. Munteanu zice că este disponibil să răspundă la întrebări, dacă va fi cazul.

În cadrul ședinței de vineri, președintele CSP, Angela Motuzoc, a precizat că în demersul său, Ion Munteanu vorbește despre informațiile din e-mailul și din Telegramul său publicate pe 25 noiembrie. Potrivit lui Munteanu, din conținutul acestora s-a creat percepția că el ar deține prin persoane interpuse proprietăți, pe care nu le-a declarat și ar gestiona din umbră anumite afaceri. Astfel, se sugerează că el ar fi responsabil de fapte ce ar conține elemente de infracțiune din Codul Penal – îmbogățirea ilicită și falsul în declarații. În context, Munteanu a cerut CSP-lui să desemneze un procuror pentru examinarea circumstanțelor prezentate. Ulterior, în fața membrilor CSP s-a prezentat activistul Pavel Grigorciuc, insistând asupra unei investigații în privința lui Ion Munteanu. Grigorciuc a mai spus că va sesiza și autoritățile de la București.

PAVEL GRIGORCIUC, activist: "Pentru că o parte din averea, care, după părerea noastră, a fost dobândită ilegal și pe bani murdari pe teritoriul Uniunii Europene. Lasă ei să verifice această informație, actele cadastrale ale imobilelor, dar și să vadă cum acești bani au ajuns în România din Republica Moldova. Eu cred că acesta a fost drumul lor."

Într-un final, CSP a decis să-l desemneze pe Vitalie Chișca, procuror în Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, pentru verificarea tuturor informațiilor prezentate.

Ședința a fost marcată de un incident: Pavel Grigorciuc a aruncat cu niște bani în ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco.

Sergiu Litvineneco nu a comentat în niciun fel comportamentul activistului.

După ședința CSP, procurorul general interimar, Ion Munteanu, ne-a declarat că decizia Consiliului Superior al Procurorilor este una corectă și că el este gata să ofere toate informațiile necesare.

ION MUNTEANU, procuror general interimar: "În primul rând si eu am solicitat să fie desemnat un procuror pentru a examina pretinsele bănuieli în raport cu bunurile, pe care le-aș fi deținut prin persoane interpuse. Eu optez pentru un control corect sub toate aspectele. Eu sunt disponibil să ofer informații și să răspund la întrebări dacă va fi cazul."

Spargerea conturilor unor oficiali de la Chișinău a fost făcută publică pe 9 noiembrie. Pe 25 noiembrie, pe site-ul anonim pe care anterior au fost publicate discuții private, atribuite ministrului Justiției, Sergiu Litvinenco, consilierului prezidențial, Dorin Recean, fostului deputat Vadim Pistrinciuc, ministrului de Interne, Ana Revenco, și ministrului Economiei, Dumitru Alaiba, au apărut noi informații.

De această dată, a fost vizat procurorul general interimar, Ion Munteanu. Au fost publicate 67 de chat-uri de pe Telegram, dar și emailurile lui Ion Munteanu. Printre persoanele vizate în discuții figurează miniștri, procurori, dar și alți demnitari de stat.

Opinia ta contează. Comentează!