Concursul a provocat scandal la CSP
Justiţie 27 ianuarie 2023, 15:38 | 911

Alegerea șefului Procuraturii Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale este marcată de scandal. Unul dintre candidații pentru acest post, Eugen Rurac, acuză Institutul Pentru Politici și Reforme Europene, și pe directorul acestuia, Iulian Groza, de accesarea datelor cu caracter personal. Rurac a depus o plângere la Procuratura Generală.

VIOLINA MORARU, purtător de cuvânt al Procuraturii Generale: "La Procuratura Generală a fost înregistrată plângerea domnului Rurac, aferent pretinselor acțiuni de accesare ilegală a datelor sale cu caracter personal. Plângerea a fost repartizată Procuraturii municipiului Chișinău pentru examinare."

Drept reacție la plângerea depusă de Eugen Rurac, Institutul Pentru Politici și Reforme Europene, condus de Iulian Groza, membru al comisiei de preselecție a candidaților pentru funcția de șef al PCCOCS, a emis un comunicat, în care se arată că ”expertul contractat în calitate de utilizator unic al serviciului web a accesat eronat datele privind bunurile imobile ce nu au vizat subiecții de cercetare”. Expertul ar fi accesat eronat datele prin introducerea în motorul de căutare al serviciului web al cadastrului, folosind o aplicație robot electronică de accesare automată, precizează sursa citată.

COMUNICATUL INSTITUTULUI PENTRU POLITICI ȘI REFORME EUROPENE: "Utilizatorul a informat că accesarea eronată a constatat-o la finalul procesului de lucru, iar toate informațiile accesate eronat au fost șterse din lista de accesări, fără a fi analizate sau procesate către acesta."

Cu referire la plângerea lui Eugen Rurac, despre care s-a aflat inițial pe canalele de Telegram anonime, dar și la alte informații despre Iulian Groza, la fel apărute pe canalele de Telegram, instituția subliniază că ”aceste acțiuni reprezintă o modalitate de intimidare a unui membru al comisiei de preselecție a candidaților pentru funcția de șef al PCCOCS”.

Eugen Rurac a depus plângerea la scurt timp după ce Iulian Groza a anunțat public că ar fost intimidat și a cerut anularea concursului. Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, membru al CSP, consideră că în astfel de situație, concursul pentru șefia Procuraturii Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale trebuie anulat.

Membrii Consiliului Superior al Procurorilor nu sunt de acord cu această idee.

COMENTARIUL CONSILIULUI SUPERIOR AL PROCURORILOR: "Prin poziția exprimată de către ministrul Justiției a fost indusă ideea eronată despre o pretinsă ilegalitate a acestui concurs, ceea ce denotă lipsa de respect față de candidații înscriși, față de membrii Comisiei speciale de preselecție, față de societate și ar putea crea suspiciunea existenței/eșuării unor aranjamente menite să favorizeze anumiți candidați."

CSP crede că derularea sau, eventual, sistarea concursului de selectare a candidatului pentru funcția de șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale urmează a fi decisă potrivit legii, în cadrul dezbaterilor în plenul CSP, nu pe rețelele de socializare.

Trei candidați aspiră la funcția de șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale - avocatul Andrei Mațco, șeful interimar al unei direcții în cadrul CNA, Eugen Rurac, și procurorul Sergiu Rusu. Aceștia și-au depus dosarele pe 10 ianuarie, în ultima zi a concursului.

Sergiu Rusu este actualul șef interimar al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale. Eugen Rurac a activat la Procuratura Anticorupție, iar în prezent este șef interimar al Direcției generale urmărire penală în cadrul CNA. Rurac este cel, care în anul 2022 a fost surprins la volanul unei mașini de lux. Rurac afirma atunci că mașina nu îi aparține. Eugeniu Rurac a ajuns în atenția opiniei publice când a instrumentat mai multe dosare de rezonanță: cel al lui Ion Druță, care deținea funcția de președinte al Curții Supreme de Justiție, sau „Metalferos”, în care erau stabilite prejudicii de peste 200 de milioane de lei. Tot Rurac a fost cel care a renunțat, într-un final, la învinuirea judecătorului Domnica Manole. Rurac a gestionat și dosarul penal pe numele fostului deputat Chiril Lucinschi, condamnat de prima instanță în dosarul fraudei bancare. Andrei Mațco, fost șef adjunct al Secției judiciare și investigații generale din cadrul Procuraturii municipiului Chișinău, a activat inclusiv în calitate de avocat, iar în 2018 și-a dorit să ajungă magistrat la Judecătoria Chișinău.

Opinia ta contează. Comentează!