Curtea de Apel a decis ca fostul ambasador Andrei Neguță să stea 17 zile în Penitenciarul nr.13
Social 12 ianuarie 2021, 19:21 | 1109

Din arest preventiv la domiciliu, fostul ambasador al Moldovei în Rusia, Andrei Neguța, a ajuns în izolator. Decizia a fost luată de magistrații Curții de Apel Chișinău.

Bănuit în dosarul de contrabanndă cu anabolizante, fostul ambasador Andrei Neguță a fost plasat în arest la domiciuliu pe 30 decembrie 2020 prin decizia magistraților Judecătoriei Chișinău sediul Ciocana. Procurorii au contestat această decizie la Curtea de Apel, iar magistrații de acolo au decis ca în zilele rămase din arestul preventiv, mai exact 17 zile, Neguță să le petreacă în Penitenciarul Nr.13. Anterior, Andrei Neguță a negat implicarea sa în schema cu anabolizante. În acest dosar a fost arestat șoferul unui microbuz cu numere diplomatice, reținut la începutul lunii decembrie 2020 la postul vamal Palanca cu mai multe cutii cu anabolizante. Valoarea lotului a fost estimată la peste opt milioane de lei.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie