În 26 de ani, Republica Moldova a fost condamnată la CtEDO de aproape 600 de ori
Justiţie 12 septembrie 2023, 19:31 | 968

În ultimii 26 de ani Republica Moldova a fost condamnată de 590 de ori la Curtea Europeană a Drepturilor Omului și a fost obligată să plătească peste 22 de milioane de euro. Într-o sinteză elaborată de Centrul de Resurse Juridice din Moldova se arată că doar în 2022, CEDO a recepționat 642 de plângeri formulate împotriva Republicii Moldova.

Din totalul celor 764 de cazuri de violare a drepturilor omului, constatate în 26 de ani, cele mai multe se referă la încălcarea dreptului la un proces echitabil. Autoritățile Republicii Moldova au admis de 239 de ori încălcarea acestui drept, protejat de Articolul 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Acesta este urmat de încălcarea Articolului 3 din Convenție care prevede interzicerea torturii. Reprezentanții statului au neglijat această prevedere în 180 de cazuri. De asemenea, dreptul la libertate și siguranță a fost încălcat de 113 ori, iar dreptul la un recurs efectiv a fost violat în 65 de cazuri.

DANIEL GOINIC, directorul Programului Drepturile Omului din cadrul CRJM: "Documentul reprezintă un efort analitic care are scopul de a informa societatea despre necesitatea respectării drepturilor omului, dar și de a spori nivelul de informare a specialiștilor despre cauzele moldovenești la CtEDO. Ne dorim foarte mult ca această culegere de jurisprudență să faciliteze aplicarea standardelor CtEDO la nivel național și să contribuie la prevenirea unor violări similare."

A declarat directorul Programului Drepturile Omului din cadrul CRJM, Daniel Goinic. Potrivit sintezei, în 2022, CtEDO a înregistrat un total de 45.500 de cereri, ceea ce este cu 3% mai mult decât în 2021. Din această cifră, 642 de cereri sunt împotriva Republicii Moldova, iar indicatorul este cu 12 cereri mai mare față de anul 2021. Raportat la populație, Moldova se află pe locul patru din cele 46 de țări membre ale Consiliului Europei cu cel mai mare număr de cereri depuse împotriva statului. În 2022, cetățenii moldovenii s-au adresat la CtEDO de cinci ori mai des decât media europeană. Cele mai frecvente tipuri de violări constatate de CtEDO în cauzele moldovenești sunt neexecutarea hotărârilor judecătorești, maltratarea, anchetarea inadecvată a maltratărilor și deceselor, detenția în condiții proaste și detenția ilegală.

Opinia ta contează. Comentează!