Post Scriptum cu Alex Cozer: Un nou scandal la Termoelectrica

Vă mai amintiți de scandalul în jurul licitației care viza reparații în valoare de 13 milioane de euro la Termoelectrica? Cu siguranță. Pentru că nu au trecut decât 2 luni și jumătate de atunci. Ei bine, în prezent asistăm la un nou scandal, cu implicarea exact acelorași actori.

În aprilie, după un adevărat scandal în presa locală și chiar în cea din țările vecine, Guvernul anunța că anulează licitația privind reparația unor blocuri energetice de la Termoelectrica, câștigată de consorțiul moldo-rus Horus-Silovîie Mașînî. Licitația era în sine dubioasă, cu acuzații din partea unor companii din Ucraina și România că a fost făcută cu dedicație. În consecință, a aplicat doar Horus-Silovîie Mașinî, care a și câștigat.

Asta chiar dacă Horus, potrivit chiar ministrului Infrastructurii Andrei Spînu, ar avea acționariat din off-shore, iar Silovîie Mașîni, a cărui proprietar este oligarhul rus Alexei Mordașov, se afla sub duble sancțiuni internaționale ca urmare a invaziilor din Ucraina.

Până la urmă Guvernul și-a asumat decizia de a anula licitația, după ce prim-ministra Natalia Gavrilița a motivat prin faptul că inclusiv Moldova risca să intre sub sancțiuni.

Nu s-a potolit bine scandalul, că acum câteva zile aflăm că aceeași Horus câștigă o nouă licitație la Termoelectrica, de această dată de reparație a blocului 3. Și încă de ce manieră. În mai s-a anunțat o nouă licitație, la care au participat 3 companii: ucrainenii de la Harcov Energo Remont, românii de la Turbo Energy și Horus. Ofertele inițiale au fost de 8 milioane de lei de la compania ucraineană, 6,8 milioane de lei de la Horus și 5,9 milioane de lei de la compania românească. Iar criteriul principal anunțat de către Termoelectrica pentru a desemna compania câștigătoare a fost cel mai mic preț.

Doar că, surpriză! Termoelectrica anulează toate cele 3 oferte, iar ulterior înștiințează companiile că începe negocieri directe cu ele și oferă 24 de ore termen pentru depunerea ofertelor. Iar în urma acestor negocieri directe, Horus este desemnată câștigătoare pentru că a oferit 5,4 milioane de lei, față de 5,6 milioane de lei cât a oferit Turbo Energy. Așadar, peste noapte, după anularea licitației, Horus oferă cu 20% mai puțin și câștigă.

Asta în ciuda scandalului din aprilie, dar și a altui scandal, soldat și cu un dosar penal, în urma reperației unui alt bloc energetic în anul 2019. Tot Horus câștigase și atunci, iar în urma depistării unor nereguli, fostul șef al Termoelectrica și șeful Horus sunt învinuiți într-un dosar penal.

Vi se pare incredibil și șocant? Și mie. Doar că trebui să ținem cont și de faptul că trăim în Republica Moldova, care din păcate rămâne în continuare printre liderii în Europa la capitolul corupție. Iar astfel de lucruri iată că se întâmplă și sub ochii actualei guvernări.

Un alt detaliu foarte interesant despre care a relatat presa este că Horus a introdus în Republica Moldova 3 camioane de componente de la Silovîie Mașîni la sfârșitul lunii aprilie și pe 6 mai, pentru reparația CET 2. Asta chiar dacă licitația fusese deja anulată la 11 aprilie, din cauza faptului că Silovîie Mașînî era sub sancțiuni internaționale.

Cum a fost posibil ca aceste componente, de la o companie sub sancțiuni să ajungă în Moldova, mai și și tranzitând teritoriul Uniunii Europene, trebuie să ne spună autoritățile statului. Cert este că, din păcate, astfel de acțiuni subminează grav imaginea actualei guvernări, dar și mai important – pun în pericol pespectiva europeană a Republicii Moldova.

Post Scriptum cu Alex Cozer: Moldovenii, uciși prin înfometare

18 aprilie 2024, 20:42

La 20 aprilie, anul acesta, va fi comemorată Ziua Victimelor Foametei Organizate...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Poliția din Moldova cumpără de la ruși

16 aprilie 2024, 21:49

Cam ce ați spune dacă ați afla că poliția Republicii Moldova face achiziții...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Încercări de a compromite Recensământul

11 aprilie 2024, 21:01

În această săptămână a demarat Recensământul Populației și Locuințelor. Un proces...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Ce se întâmplă pe piața gazelor

9 aprilie 2024, 20:22

Anul acesta pe piața gazelor naturale din Republica Moldova vor avea loc multe...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Descinderi și înțelegeri pe sub masă

4 aprilie 2024, 20:31

În ultimele săptămâni parcă s-au întețit descinderile cu mascați prin birourile...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Milioane adunate de la sărbători

2 aprilie 2024, 20:54

Odată cu intrarea-n vigoare a legii prin care toții angajații la stat sunt obligați...

Post Scriptum cu Alex Cozer: 106 ani de la unire

28 martie 2024, 20:30

Ieri s-au împlinit 106 ani de la unirea Basarabiei cu România. Un eveniment...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Rolul marilor artiști

26 martie 2024, 21:14

În anul 2017, când jumătate de milion de români se aflau în stradă, protestând...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Capcana știrilor mincinoase

21 martie 2024, 21:34

Cetățenii noștri cad tot mai des pradă falsururilor. Alimentate în special pe...

Opinia ta contează. Comentează!