Jurnalul Săptămânii, 11 Noiembrie

Programul informativ de sinteză a celor mai importante știri și evenimente. Abordări obiective pe subiectele sociale de rezonanță națională și din afara țării.

S-a scumpit lemnul de foc. La ocoalele silvice un metru ster se vinde cu până la 1200 de lei. Asta în timp ce anul trecut, prețul maxim era de 850 de lei. Comercianții din strada Calea Basarabiei au adus și ei lemn de vânzare, doar că oamenii nu se prea grăbesc să cumpere.

Transportatorii au ieșit la protest. Aceșia și-au adus microbuzele și autobuzele în Piața Marii Adunări Naționale, protestând astfel față de noile modificări legislative care prevăd eliminarea limitelor de oră și reducerea intervalului până la 15 minute pentru cursele la nivel național. Membrii Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto susțin că inovațiile ar putea provoca haos în activitatea lor și cer insistent autorităților să se consulte cu ei înainte de a modifica legi.

Seceta de anul trecut, dar și precipitațiile insuficiente din acest an îi împiedică pe agricultori să prelucreze pământul pentru cultivare. Mihai Calaraș din satul Ișnovăț, raionul Criuleni, ca și alți fermieri, este pus la grea încercare. El spune că deși zilele trecute a plouat nițel, doar o mică parte din sol a reușit să absoarbă apa, astfel că efortul de a face lucrări în câmp a fost zadarnic. Mai mult. Din cauza pământului uscat, și-a stricat utilajele agricole. Specialiștii în agricultură susțin că lipsa precipitațiilor poate fi o consecință a încălzirii globale.

Opinia ta contează. Comentează!