Tânăr mort în urma unui accident
Social 14 iunie 2019, 20:35 | 1876

Un tânăr de 23 de ani a murit, iar o fată de 17 ani a fost transportată la spital cu mai multe traumatisme după ce au fost spulberați noaptea trecută de o mașină la o intersecție din sectorul Botanica al capitalei. Șoferul a fugit de la fața locului. Potrivit surselor Jurnal TV, la volan s-ar fi aflat un angajat al Inspectoratului de Poliție Buiucani, care era beat.

Impactul s-a produs la intersecția bulevardelor Dacia și Decebal. În mașina polițistului s-ar mai fi aflat trei pasageri, două fete și un tânăr. Tot sursele Jurnal TV au mai spus că şeful Direcţiei de Poliţie Chişinău, Corneliu Groza, ar încerca să ascundă fapta comisă de colegul său. Informația nu a fost însă confirmată. Groza nu a răspuns la telefon, iar purtătoarea de cuvânt a Direcție de Poliție Chișinău, Natalia Stati, a declarat că în acest caz a fost deschisă o anchetă și că polițiști nu au identificat deocamdată cine era la volanul acelei mașini. 

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie