Un preparat eficient în tratarea coronavirusului este tot mai greu de găsit în farmacii
Social 3 decembrie 2020, 19:53 | 7299

Un preparat eficient în tratarea coronavirusului este tot mai greu de găsit în farmacii. Stocul de anticoagulante Clexane, o soluție injectabilă prescrisă bolnavilor cu vârsta de peste 50 de ani, a fost consumat, iar altul nu există pe piață. Agenția Medicamentului spune că a emis autorizație de import pentru acest preparat. Deficitare sunt și unele tipuri de antivirale, precum vitamina D, pastile. Nu am găsit această vitamină în nicio farmacie.

Farmaciștii spun că din aceeași serie, medicii mai prescriu pacienților cu simptome de COVID un alt preparat, Xarelto. În unele farmacii el ajunge și până la 4000 de lei pentru 96 de pastile!

Preparatele antivirale sunt naturale, de aceea ele sunt eliberate pacienților fără prescripție, administrate în scop profilactic, spun farmaciștii. Deficitar este și Arbidol, utilizat pentru tratarea gripei și a răcelii.

Vitamina D în pastile este deficitară. Nu am găsit-o decât în picături. Farmaciștii au și o explicație - este mai comod și doza este mai mare.

Farmaciștii spun că un pacient, care manifestă simptome COVID, are nevoie în medie de cel puțin 500 de lei pentru a procura preparatele prescrise de medic. Consilierul pentru comunicare la Ministerul Sănătății, Cristina Stratulat, ne-a declarat că instituțiile medicale sunt asigurate cu preparatele necesare doar pentru tratamentul spitalicesc. Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale informează că au fost importate peste 3000 de ambalaje cu preparatul medicamentos Clexane.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie