Două mii de tone de fier uzat, care aparține CFM, au fost vândute cu 16,8 milioane de lei
Social 1 martie 2021, 19:38

Ajunsă în impas, Întreprinderea de Stat "Calea Ferată din Moldova" a început să vândă fierul uzat. După mai multe scandaluri, astăzi, a avut loc prima licitație cu strigare. La bătaie au fost puse două mii de tone de metal, care au fost vândute la un preț aproape dublu - de 16,8 milioane de lei. Lupta s-a dat între patru companii, iar banii obținuți vor fi direcționați, în mare parte, pentru achitarea restanțelor salariale.

Licitația cu strigare organizată de Calea Ferată a Moldovei a început cu scandal. Un participant s-a revoltat, deoarece unul dintre potențialii cumpărători a întârziat la licitație, dar a fost totuși admis, ceea ce contravine regulamentului.

VALENTIN EȘANU, om de afaceri: "Eu cred că acest circ a fost special organizat. Eu văd foarte bine cine sunt participanții la licitație și înțeleg foarte bine cine și ce rol are aici. Din start a fost făcut așa ca licitația să fie anulată. De ce dumnealui din start nu a intervenit și nu a spus că nu este de acord cu procesul de licitație, dar a văzut că am propus 15,7 milioane și repede s-a sculat. Totul s-a organizat cu scopul de a strica licitațiea și consider că deja totul este trucat."

ARCADIE VICOL, om de afaceri: "Eu rog comisia să analizeze pe interior, analizați toate aspectele care s-au invocate de către reprezentantul cu numărul 1, de mine și de ceilalți colegi. Vă rog să analizați și să vedem dacă mergem înainte sau întrerupeți licitația. Decizia vă aparține. Noi ne vom conforma, dar, decizia trebuie bine argumentată."

După schimbul de replici între reprezentanții companiilor, membrii comisiei au luat o pauză pentru a se consulta.

RAISA OBOROC, președintele comisiei de licitare: "Întrucât toți participații nu au avut obiecții în momentul în care a fost numit primul pas al licitației, noi nu considerăm că a avut loc vreo încălcare. Drept urmare, prin vot unanim am decis continuarea licitației."

Prim-vicedirectorul pentru Planificare Strategică al CFM, Vitalie Mucan, a spus că cele 16 milioane de lei vor fi direcționate pentru achitarea restanțelor salariale.

VIATALIE MUCAN, prim-vicedirector pentru Planificare Strategică: "- Scopul acestei licitații este achitarea salariilor angajaților Căii Ferate, indiferent dacă este administrația sau lucrătorii de rând, toți suntem în aceeași situație și toți primim împreună. - De câți bani este nevoie pentru a achita toate slariile? - Este nevoie cu mult mai mulți bani, dar ca un prim pas oricum așteptăm și din partea acestei licitații."

Șapte mii de angajați ai CFM nu și-au mai primit salariile de aprope 5 luni, iar datoriile față de angajați se apropie de 70 de milioane lei. Totul se întâmplă din cauza unei datorii de 23,5 milioane de lei a întreprinderii de stat față de bugetul de stat, care s-a format din cauza neplății impozitelor pentru octombrie și noiembrie.

Opinia ta contează. Comentează!
LIVE