Locuitorii din Elizavetovca își spală hainele cu apă de ploaie, iar pentru a-şi potoli setea, aduc apă de la la izvor
Social 4 iulie 2022, 20:31 | 5982

Își spală hainele cu apă de ploaie, iar pentru a-şi potoli setea, aduc apă de la la izvor, cu o căruță. Se întâmplă în zilele noastre, în satul Elizavetovca, raionul Ungheni, unde locuitorii încă se descurcă fiecare cum poate. În fântâni apă este, dar demult nu a mai fost verificată dacă ea corespunde normelor sanitare, spun localnicii.

Fântâna din grădină este singura scăpare pentru Valentina Scoropad. Deși recunoaște că niciodată nu a verificat calitatea apei, femeia spune că altă soluție nu este. De câteva ori pe săptămână, merge cu căruța la un izvor, la vreo patru kilometri depărtare, pentru a aduce apă bună de băut.

VALENTINA SCOROPAD, locuitoare satul Elizavetovca, raionul Ungheni: "Eu spăl o farfurie și mă gândesc: unde să torn apa ca să nu se risipească. S-a străduit lumea, au cheltuit bani, au făcut fântâni, dar apa nu e bună de băut. Eu și în a mea nu știu pe cât e de bună apa. Noi o bem, dar nu am dat-o niciodată la expertiză. Nouă ne este comod că animalele beau și atât. Noi din mașina de spălat, mai punem în cadă și apoi spălăm câte ceva. Sunt de acord și asta este o ieșire din situație, dar nu în vremea noastră."

Localnicii chiar și apa de ploaie o strâng, cu care spală hainele o dată la câteva săptămâni. În grădină nu crește nimic. Totul se usucă și sătenii se roagă de ploaie.

MILA MALANCIUC, locuitoare satul Elizavetovca, raionul Ungheni.: "Apa e foarte sărată, noi o dăm la vaci, la păsări, la spălat nu merge. - De unde luați apă bună de consum? - Mai aduc de la un izvor acolo este. Vreo doi km. - Dar cu ce aduceți apă de acolo? - Cu carafele și cu bicicleta. Apa nu-i sterilizată. Ne-au spus că nu bem. Dar eu o mai fierb și o mai întrebuințez, vă spun drept."

Primarul comunei Zagarancea, din care face parte satul Elizavetovca, susține că proiectele de construcție a unui apeduct aveau eșec, pentru sunt puțini locuitori, dar și pentru că nu sunt antreprenori, care să asigure dezvoltarea satului. Singura speranță este un nou proiect. Locuitorii trag nădejde că vor intra cândva în lumea civilizată.

VASILE GAVIUC, primar: "Acum, noi pregătim alt dosar de documente pentru Agenția Intervenții și Plăți în Agricultură, până pe 23 august trebui să depunem dosarul. Avem toate avizele, avem proiectul tehnic. Dacă evaluarea acestui proiect decurge în termeni proximi, cel târziu la sfârșitul anului 2022, începutul 2023 poate începe construcția acestui apeduct."

Potrivit ultimului recensământ, în satul Elizavetovca trăiesc 269 de locuitori. Datele statistice arată că în Republica Moldova, în 74% dintre fântânile existente apa nu corespunde normelor sanitare, dar oamenii sunt nevoiți să o bea din cauza lipsei de alternative.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie