Și-ar fi ucis copilul în bătaie
Social 30 ianuarie 2019, 14:24 | 1756

O moldoveancă de 29 de ani a fost arestată de polițiștii italieni și este învinuită de omor din imprudență, urmând să ispășească o pedeapsă de cinci ani de închisoare. Ea și-ar fi ucis în bătaie fiul de patru ani. Mai multe aflați în cele ce urmează.

Potrivit presei italiene, totul a avut loc pe 14 ianuarie 2017. Fiul în vârstă de patru ani al tinerei moldovence a ajuns la spital în stop cardiac și a decedat în scurt timp. Mai apoi, s-a constatat că micuţul a fost bătut cu bestialitate, ceea ce i-a provocat moartea. Jurnaliştii din peninsulă mai scriu că femeia, care era şomeră, locuia împreună cu fiul ei şi o fiică de 9 ani, într-un apartament cu suprafaţa de doar 16 metri pătraţi din oraşul Modena. De asemenea, ea trăia în concubinaj cu un albanez de 38 de ani, aflat în arest la domiciliu pentru proxenetism. Infracţiunea a fost reconstituită de anchetatorii italieni după examinarea condiţiilor în care locuiau aceştia.

O groapă imensă, formată pe strada Otovasca din sectorul Ciocana al capitalei, în care s-a adunat apă în urma topirii zăpezii, este un adevărat pericol de înec. Un bărbat de 60 de ani din Chişinău era cât pe ce să-şi piardă viaţa în această dimineață, după ce a alunecat în băltoaca uriaşă.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie