Ziua mondială a femeilor din mediul rural rămâne o necunoscută pentru multe dintre femeile din satele Moldovei
Social 15 octombrie 2021, 19:57 | 245

Întreaga comunitate internațională marchează astăzi Ziua Femeii din mediul rural. Sărbătoarea rămâne însă o necunoscută pentru femeile din satele Moldovei. Unele dintre ele au aflat că există această zi de la reporterul nostru. Majoritatea au sărbătorit muncind. Pe deal, ori în câmp sau prin gospodărie, femeile de la țară nu au timp de odihnă până nu le aranjează pe toate la locul lor.

Pe Tatiana Ciumacenco la ai săi 54 de ani am surprins-o chiar în timp ce pregătea butoiul pentru vinul nou. Le face pe toate singură, dar nu are timp să-și plângă de milă.

TATIANA CIUMACENCO, locuitoare satul Făgureni, raionul Strășeni: "Dimineața te scoli, cauți să hrănești copii mici și apoi pui sapa în spate și mergi pe dealuri. Când e soarele mai mare, trebuie să speli, să faci mâncare și iată așa trece timpul. Lucram la școală, iată aici era școala și ne dădea în loc de salariu, ciubote, caloși, făină, tărâță, crește copii, fă casă, erau vremuri grele, nici acum nu este prea bine, dar îi mulțumim lui Dumnezeu."

ANA SALCUȚAN, locuitoare satul Făgureni, raionul Strășeni: "Iată astăzi este Ziua Internațională a femeilor de la sat, ați auzit de așa sărbătoare? - Am auzit că la televizor spuneau mai înainte. - Sărbătoriți? - Ei sărbătorim, iată porumbul l-am adus acum și ne ducem iar pe deal după porumb. - Și nu-i timp de sărbătoare azi? - Nu, nu mă tem să nu ploaie, iată să aducem porumbul să îl punem la loc."

Ana Salcuțan recunoaște că, la țară, viața e grea, mai ales când vin bătrânețile, iar pentru odihnă, nici timp, nici bani nu sunt. Se odihnește doar atunci când ajunge la spital, spune femeia.

ANA SALCUȚAN, locuitoare satul Făgureni, raionul Strășeni: "Să vă odihniți undeva, la vreun sanatoriu să mergeți, să aveți grijă de sănătate? - Nu, nu am fost nicăieri, la spital și înapoi acasă acolo ne-am odihnit cât am stat. - Credeți că femeile de la oraș sunt mai răsfățate? - Se înțelege, ele se mai gătesc, se mai duc la lucru, ies în oraș, se plimbă, dar noi unde? Aici, pe acasă, cu munca pe dealuri, iată asta e plimbarea noastră."

Frumusețea unei femei de la sat constă în simplitate și nu în numărul vizitelor la saloane, mărturisește femeia, care spune că o haină nouă își cumpăra numai cu ocazii speciale.

TATIANA CIUMACENCO, locuitoare satul Făgureni, raionul Strășeni: "Pentru mine, pentru plăcere nu, când plecam pe la vreo nuntă, cumătrie, numai atunci îmi făceam părul, dar așa, nu. Eu sunt la grupă, primesc 500 de lei și ce să fac să îmi caut de sănătate, pentru că nu îmi ajunge de medicamente sau să mă duc în călătorie, nu știu, nu avem noi așa ceva în ziua de azi."

Conform statisticilor, femeile de la sat trăiesc, în medie, cu patru ani mai puțin decât cele de la oraș. De vină ar fi suprasolicitarea fizică a organismului.

În Republica Moldova, la sat, locuiesc peste un milion de femei. Majoritatea dintre ele lucrează în agricultură, învățământ, administrație publică și comerț. Doar un sfert dintre femeile din satele Moldovei au studii profesionale și superioare, în timp ce la orașe cifra este de trei ori mai mare.

Opinia ta contează. Comentează!
LIVE