Proiectele privind statutul limbii ruse și anularea legii antipropagandă au fost aprobate de Comisa juridică
Social 1 decembrie 2020, 20:01 | 7639

Cele două proiecte de lege, promovate de către deputații PSRM, privind statutul limbii ruse în Republica Moldova și anularea legii anti-propagandă, au fost votate de către deputații Comisiei juridice. Legislatorul PAS Sergiu Litvinenco, membru al comisiei, a declarat că este o ironie a sorții să se întâmple așa ceva tocmai de Ziua Națională a României.

Autorii celor două proiecte sunt deputații socialiști Vasile Bolea, Adrian Lebedinschi și Bogdan Țârdea. ”Lege cu privire la statutul limbii ruse pe teritoriul Republicii Moldova” - astfel este intitulat proiectul, care odată votat în Parlament, ar conferi un statut special limbii ruse. Proiectul în cauză prevede ca ”în relațiile cu autoritățile de stat, administrația publică, instituțiile publice, precum și cu întreprinderile și organizațiile situate pe teritoriul Republicii Moldova, limba comunicării verbale și scrise este limba de stat și/sau limba rusă în calitate de limbă de comunicare interetnică, la alegerea cetățeanului”. Legea va obliga ca autoritățile să traducă în limba rusă, la solicitare, documentele adoptate. În plus, instituțiile de stat vor fi obligate să primească cererile și în limba rusă și să răspundă în limba în care a fost făcută solicitarea.

Vasile Bolea, Adrian Lebedinschi și Bogdan Țârdea sunt cei care au propus modificarea Codului Audiovizualului în sensul revenirii la retransmiterea programelor informative TV ruse, dar și la reducerea considerabilă a proporției de programe audiovizuale în limba română. Cele două proiecte au fost susținute de majoritatea deputaților din Comisia juridică a Parlamentului - vorbim de cei ai PSRM, ai Partidului Șor și de neafiliații. Deputatul transfug Sergiu Sârbu care s-a afiliat Platformei Pentru Moldova, unul dintre autori legii anti-propagandă, nu a criticat proiectele de lege și s-a abținut de la vot.

Singurul care a votat împotrivă și a atenționat asupra unor eventuale pericole a fost deputatul PAS, Sergiu Litvinenco. Legislatorul socialist, Vasile Bolea, l-a îndemnat însă pe Litvinenco să nu se agite.

Cele două proiecte de lege urmează a fi examinate și votate în plenul Parlamentului.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie