Actorii teatrelor din toată țara își reiau activitatea
Social 30 septembrie 2020, 12:27 | 1323

După o pauză de șapte luni în care n-au mai urcat pe scenă din cauza pandemiei, de mâine actorii teatrelor din toată țară își reiau activitatea. La Teatrul Național „Mihai Eminescu” spectatorii vor purta măști de protecție de la intrarea în instituție până la încheierea spectacolului.

Regulile vor fi stricte, în sălile de teatru spectatorii vor purta mască și vor fi amplasați la distanță de două scaune unul de altul, pentru ca distanța socială să fie respectată. După mai bine de jumătate de an de pauză, spectatorii sunt „însetați” de teatru, așa că biletele au început să se vândă ca pâinea caldă. Și dacă până la pandemie aceștia le cumpărau drect de la casa de bilete, acum le cumpără on-line.

PETRU HADÂRCĂ, director general al Teatrului Național „Mihai Eminescu”: "Suntem în așteptarea ușilor deschise cu restricțiile de rigoare, vom fi precauți, am pregătit tot, avem și ieșiri suficiente, patru pentru spectatori și două pentru angajați și vom păstra distanța și toate indicațiile propuse de Comisia Națională Extraordinară pentru Sănătate Publică."

GHENADIE GÂLCĂ, director-adjunct al Teatrului Național „Mihai Eminescu”: "Toată lumea va fi verificată cu termometrul la intrare, obligatoriu vom avea covorașe antibacteriene puse jos la intrare și pentru intrarea de serviciu pentru actori.Obligatoriu, nimeni nu va avea acces în teatru fără mască. Este un accesoriu indispensabil. Actorii rămân cu fețele descoperite - este un risc pe care ni-l asumăm, dar altfel nu putem să jucăm în spectacol."

Cel mai mult le-au lipsit scena și spectatorii, spun actorii care așteaptă cu nerăbdare reîntâlnirea cu publicul.

ALEXANDRU PLEȘCA, actor: "Cel mai greu a fost momentul când am stat acasă, nu repetam, nu ne vedeam cu colegii pentru că până la pandeme aveam un repertoriu destul de bogat, urma să mergem prin turnee în Romania."

ANGELA CIOBANU, actriță: "Am dus dorul enorm de repetiții, de spectacole, de joc, de improvizație. A fost un dor imens și de când ni s-a permis noi am început repetițiile, suntem într-un fel cu 2-3 săptămâni înainte de a fi premiera."

DAN MELNIC, actor: "Cel mai tare îmi este dor să fiu în spectacol, de public. Cred că acum o să prețuim mai mult că ieșim în scenă și să savurăm momentul. Abia așteptăm, chiar dacă în alte condiții."

DIANA DECUSEARĂ, actriță: "Nu există teatru fără spectator și asta e cea mai mare bucurie a noastră, pentru că noi am lucrat în perioada aceasta, acuma iată, iată s-a copt o comedie savuroasă, suntem gata pentru premieră."

Începând cu 1 octombrie, ușile tuturor teatreleor din țară se redeschid larg pentru spectatori. În luna martie activitatea instituțiilor teatrale a fost sistată în încercarea de a preveni răspândirea COVD-19.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie