Hidrologii avertizează asupra creșterii nivelului apei în Nistru pe sectorul Grigoriopol–Talmaza
Social 22 iunie 2021, 15:38 | 3963

Urmare a precipitațiilor din ultimele zile din Ucraina, hidrologii avertizează asupra creșterii nivelului apei în Nistru pe sectorul Grigoriopol–Talmaza. Proprietarii bazinelor acvatice sunt avertizați să verifice starea barajelor, podurilor şi căilor de evacuare a apei.

Precipitațiile abundente din ultimele zile au afectat mai multe localități din raioanele Drochia, Cantemir, Criuleni și din Autonomia Găgăuză. În satul Șurii Noi au fost compromise 64 de hectare de grâu. În satul Chetrosu, vântul puternic a smuls acoperișurile a zece case și trei depozite. La Cantemir, satul Cârpești, au fost deteriorat un drum, iar la Bălăbănești, Criuleni, ploaia a afectat o plantație cu două hectare de căpșune. Precipitațiile căzute în perioada 15-20 iunie au afectat 325 hectare grâu, 78 hectare de orz și 42 hectare de floarea soarelui în satul Cazaclia din sudul țării.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie