Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Josep Borrel, a declarat în plenul Parlamentului European că Republica Moldova trebuie să înregistreze progrese concrete și reforme tangibile în ceea ce privește aplicarea Acordului de Asociere cu UE. Totuși, ramarcă înaltul oficial, autoritățile de la Chișinău au în față mai multe provocări, peste care încă nu au trecut.

JOSEP BORREL, Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate: "Aceste provocări sunt reprezentate de instituții ale statului slabe, niveluri ridicate de corupție și de structuri oligarhice, un sistem judiciar nefuncțional, o populație în vârstă și provocări economice cu care se confruntăm populația și care duc la sărăcie, la exodul de creiere și la depopulare."

Iar raportorul Parlamentului European pentru Republica Moldova, Dragoș Tudorache, a remarcat că deși țara noastră a realizat în ultimul an unele condiționalități precum votarea Legii ONG-urilor și implemetarea anumitor elemente din reforma judiciară, sunt totuși mai multe capitole la care autoritățile stagnează.

DRAGOȘ TUDORACHE eurodeputat, raportor al Parlamentului European pentru Moldova: "Ori lipsește voința politică, ori nu este suficientă capacitate administrativă. Mecanismele democratice trebuie să fie consolidate, societatea civilă trebuie să fie mai implicată și dincolo de orice trebuie să existe independență judiciară fără niciun fel de suspiciune de părtinire politică.Nu se poate ca după ani de zile în Moldova să nu se știe cine e vinovat de fradarea de un miliard de euro, iar noi, Parlamentul European vom urmări cu atenție aceste reforme pentru că sunt importante pentru Moldova și pentru cetățeni."

JOSEP BORREL, Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate: "Sunt de acord cu raportul Dumneavoastră. Faptul că nimeni nu este tras la răspundere pentru acuzații este de neexplicat, ca să nu folosesc un alt cuvânt. Amânarea proceselor din frauda bancară - un miliard care reprezintă 15 la sută din PIB-ul Moldovei - toată această situație este clar problematică. Elucidarea aestui scandal reprezintă un test pentru lupta Moldovei împotriva corupției."

Șeful diplomației europene a mai spus că alegerile prezidențiale din noiembrie vor reprezenta un moment crucial, un test pentru democrație și pentru statul de drept din Republica Moldova, iar practicile care nu respectă standardele internaționale trebuie să fie evitate. În conetext, oficialul european a făcut apel ca în cadrul scrutinului prezidențial să nu se facă uz de resurse administrative.

Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău a venit cu un comentariu la raportul prezentat în Parlamentul European. Într-un comunicat remis presei se arată că - cităm - ”Ministerul de Externe apreciază mesajele de încurajare, ține cont de îngrijorările exprimate și salută apelurile adresate instituțiilor europene privind necesitatea oferirii autorităților moldovenești a sprijinului necesar în realizarea reformelor pe măsura avansării acestora”, citat închis.