Persoanele cu simptome de COVID vor fi testate în corturi, pentru a fi evitate cozile la centrele de testare
Social 24 ianuarie 2022, 22:43 | 1089

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a instalat 16 corturi în preajma instituțiilor medico-sanitare publice din Chișinău. Persoanele cu simptome de COVID ar urma să fie testate în aceste corturi. Scopul este de a testa cetățenii într-un timp cât mai scurt și în condiții sigure. Astfel, se încearcă evitarea aglomerației la punctele de testare din spitale.

Primul cort a fost instalat în curtea Centrului Medicilor de Familie nr.7 din capitală. O asistentă medicală, echipată corespunzător a intrat în cort pentru a primi cetățeni la testare. La aceste puncte anti-Covid pot fi testate doar persoanele trimise de medicul de familie.

ALEXANDRU BARBĂROȘIE, director-adjunct ASOCIAȚIA MEDICALĂ TERITORIALĂ CENTRU: "Este zona de preluare a testului, dacă este vorba de test PCR, noi vom prelua biomaterial și vom expedia la laborator unde se efectuează procedura de testare. Dacă este vorba de test rapid, atunci este utilizat un chit special și rezultatul este în 15 minte."

NATALIA OLIȘCAN, asistentă medicală: "Pacientul vine cu două îndreptări: una pentru el, alta rămâne la noi. Îl testăm, el așteaptă câteva minute, ulterior îi spunem rezultatul și după - informează medicul de familie."

La intrare în cort vor face de gardă doi angajați ai IGSU, care vor acorda suport medicilor și vor informa cetățenii despre necesitatea imunizării, dar și despre măsurile de protecție împotriva virusului.

ALEXEI LAVRINENCO, șef-adjunct IGSU: "Noi punem la dispoziția administrației policlinicilor aceste corturi asigurate cu iluminare, încălzire pentru a desfășura activitatea bine și personalul tehnic pentru a deservi."

Corturile vor activa zilnic de la ora 9.00 până la 17.00. În perioada 22 ianuarie - 20 februarie a fost declarată stare de alertă în sănătate publică pe întreg teritoriul Republicii Moldova.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie