Șomerii pot beneficia de ajutorul de șomaj
Social 3 aprilie 2020, 19:46 | 1162

Persoanele care sunt în drept să primească 2.775 de lei drept ajutor de șomaj trebuie să se înregistreze la oficiile teritoriale ale Agenției pentru Ocuparea Forței de Muncă. De sprijin financiar, prevăzut doar pe durata stării de urgență, pot beneficia atât șomerii aflați în Republica Moldova, cât și cei veniți de peste hotare, indiferent dacă au sau nu stagiul necesar de cotizare.

Toate informațiile necesare se obțin la oficiile teritoriale ale Agenției pentru ocuparea forței de muncă, a precizat directorul instituției.

Pe lângă cerere, solicitantul trebuie să anexeze copia buletinului de identitate și a documentelor de studii ori de calificare, să completeze o declarație că nu are un loc de muncă și nu are venituri. El este înregistrat ca șomer și cere ajutor. Dacă solicitantul nu va putea prezenta date cu privire la venituri, situația familială, pe durata stării de urgență, el va completa o declarație pe propria răspundere, în care va indica aceste date, care vor fi verificate ulterior. Persoanele care au activat în câmpul muncii și au stagiu de cotizare vor beneficia de 40-50 la sută din mărimea salariului mediu. Dacă suma se va dovedi însă a fi mai mică decât 2 mii 775 de lei, se va adăuga diferența pentru a se ajunge la această sumă, a precizat directorul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, Raisa Dogotaru. 

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie