Grădinița din satul Suvorovca se închide
Social 9 august 2022, 19:42 | 2515

Scandal în satul Suvorovca, raionul Fălești. Singura grădiniță din localitate s-a închis, iar cei câțiva copii care o mai frecventau vor fi nevoiți să meargă acum în satul vecin, Pompa. Revoltați, părinții au blocat accesul în instituție. Autoritățile locale spun că nu au bani pentru întreținerea grădiniței cu doar 22 de copii.

LUDMILA TCACIUC, directoarea grădiniței din satul Suvorovca, Fălești: "Datorită părinților au fost create cât de cât condiții pentru copii, dar nu erau toate condițiile necesare. După aceasta, numărul copiilor tot scădea, iar cheltuielile au crescut. Anul trecut am avut pierderi bugetare, primăria ne-a ajutat și anula cesta iarăși pierderi de 190 de mii de lei. Această întrebare a fost ridicată la consiliul local de mai multe ori, anul trecut odată și anul acesta de două ori. Când am ajuns deja la limită și nu se mai putea, din cauza lipsei banilor, am decis să închidem grădinița."

ROMAN GORACIOC, primarul comunei Pompa, raionul Fălești: "Avem aceleași probleme ca în toate primăriile. Nu avem resurse pentru a întreține grădinița. Și până acum avem înregistrată o singură grădiniță, dar de fapt sunt două. Una de bază și o filială aici în Suvorovca. An de an, mai mult și mai mult nu ne ajungeau resurse. Noi nu mai putem întreține două grădinițe de aceea am luat această decizie. Dacă se închidea în Pompa, tot era să fie scandal. S-a închis aici, e scandal aici."

Șefa Direcției Generale Educație și Cultură Fălești a dat asigurări că primăria comunei Pompa va pune la dispoziție transport pentru ca cei mici să ajungă la grădiniță.

MARIANA OSADÂȚA, șefa Direcției generale educație și cultură Fălești: "Vor fi transportați. Transportarea va fi asigurată de primărie, de APL de nivelul 1, corespunzător."

Grădinița din satul Suvorovca a fost deschisă în 2016 în sediul fostei școli din localitate. Conform deciziei consilierilor locali, din 1 septembrie 2022, filiala din satul Suvorovca va fi lichidată.

Opinia ta contează. Comentează!
LIVE