Salvat din apele nistrului
Social 18 aprilie 2018, 19:28 | 1935

Un locuitor al orașului Tiraspol a salvat de la moarte un alt bărbat, care a sărit de pe un pod peste râul Nistru. Anchetatorii din regiunea transnistreană spun că este vorba despre o tentativă de suicid. Amănunte aflaţi în cele ce urmează.

Potrivit unui comunicat de presă al Departamentul de Poliţie din regiunea transnistreană, victima, care are 54 de ani, a fost salvată din Nistru de către un locuitor al oraşului Tiraspol, în vârstă de 37 de ani. Acesta se afla pe podul din preajma satului Chiţcani, când a văzut că un alt bărbat a sărit în râu. Fără a sta prea mult pe gânduri, primul bărbat a sărit şi el în Nistru, de unde a scos victima, apoi a chemat ambulanţa şi poliţia. Anchetatorii spun că este vorba despre o tentativă de suicid, iar bărbatul care ar fi vrut să-şi pună capăt zilelor era în stare de ebrietate. Acum, el este internat în spital.

Iar o femeie în vârstă de 75 de ani din oraşul Râbniţa a fost la un pas de moarte după ce a fost lovită de o locomotivă. Incidentul s-a produs în aceeaşi localitate. Victima trecea calea ferată printr-un loc nepermis şi nu a reacţionat la semnalul de avertizare al maşinistului. Acesta a frânat, dar nu a reuşit să evite impactul. Femeia a suferit mai multe traumatisme, inclusiv la cap, şi fost internată într-un spital din Râbniţa. În acest caz a fost demarată o anchetă.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie