Cu frica-n sân până la următoarea ploaie
Social 30 septembrie 2020, 20:01 | 1790

Ploaia îi nenorocește pe oameni. Sătenii din comuna Albina, raionului Cimișlia, spun că s-au săturat să stea cu frica-n sân până la următorul șuvoi. Sistemul de scurgere din localitate nu a fost curățat de ani buni și, în consecință, orice ploaie puternică inundă multe gospodării. Primarul comunei știe despre această problemă, dar spune că nu are bani pentru rezolvarea ei definitivă.

Oamenii nu au liniște, știind că la următoarea ploaie poate fi și mai rău. Gospodarii s-ar fi jeluit de multe ori la primărie, dar, degeaba.

Primarul comunei Albina spune că aceasta este cea mai mare problemă a localității, dar pentru redresarea situației se cer prea mulți bani.

MARIANA PLAXIVÂI, primarul comunei Albina, raionul Cimișlia: "Asta într-adevăr este o problemă, eu sunt de acord cu toți sătenii din Albina.Canalul e problemă și pentru satul Albina, și pentru satul Fetița, pentru curățarea canalului este elaborat un proiect pentru că el merge ca afluent a râului Cogâlnic, dar pentru a-l curăți corect și după proiect sunt necesare resurse foarte mari financiare pe care noi nu le avem."

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a creat la Comrat o celulă de urgență pentru gestionarea situației în urma precipitațiilor abundente, care au fost înregistrate marți, 29 septembrie. Sunt antrenate 155 de persoane cu 33 unități de tehnică. Pagubele încă nu au fost calculate.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie